Cred ca ceea ce caut, se afla undeva intre vis si realitate... E un scop, un sens.. Care de fapt nu are scop sau sens.. E o stare pe care poti doar sa o simti, fara sa ti-o explici, un fel de realitate din alta dimensiune care da oricum sens realitatii mele, dar fara sa o explici... starea asta nu o percep ca pe oricare senzatie.. E ceva constant care nu dispare niciodata, sta ascunsa acolo... Si din cand in cand iese la suprafata, cand sensibilitatea atinge un nivel ridicat. E o mare contradictie starea asta.. dar pentru ca nu trebuie sa-i gasesti o explicatie, pur si simplu o simt asa.. E un loc ferit de realitatea noastra..o pauza.. Cred ca e iubirea. Iubirea..hmm.. cand zici iubire, ai rostit deja un cuvant sacru.. ceva la care aspira toata omenirea.. ceva ce toti isi doresc.. o stare divina... dar nu e nimic divin in asta, e pur si simplu o stare idioata indusa de creierul nostru, e dorinta de a simti sacrul, suntem construiti sa dorim asta. Nu exista sacrul, binele sau raul, existam doar noi si noi avem marele talent de-a ne complica existenta. Alergam atat de mult, dupa satisfactii si fericire,.. dar ce satisfactii, ce fericire?!

muntele